Tratament chirurgical
Terapia chirurgicala este utilizata pentru indepartarea tumorilor care comprima structurile nervoase, oasele si maduva spinarii, in acest mod fiind ameliorata durerea. De asemenea, tratamentul chirurgical poate fi utilizat pentru rezolvarea unei ocluzii intestinale datorate invaziei tumorale la nivelul intestinului, care poate bloca tranzitul. Unele tehnici chirurgicale pot creste calitatea vietii si supravietuirea pe termen lung. Tipul tehnicii chirurgicale depinde de tipul tumorii pe care pacientul o are, de zona afectata si de tratamentele anterioare.Cu toate ca interventia chirurgicala realizata in scopul ameliorarii durerii din cancer nu vindeca tumora maligna, aceasta poate imbunatati calitatea vietii si supravietuirea pe termen lung. Inainte de efectuarea interventiei chirurgicale pentru ameliorarea durerii, pacientul trebuie sa discute cu medicul specialist despre beneficiile si riscurile interventiei chirurgicale.