Traumatismele maduvei spinarii
Descriere Traumatismele maduvei spinarii:
Leziunile medulare, in majoritatea cazurilor, sunt provocate de fracturi, sau dislocari la nivelul coloanei. Regiunea toracica a coloanei este frecvent afectata in caderi prin tasarea vertebrelor, combinata cu flexia anterioara a corpului. Coloana din zona cervicala este adeseori afectata in cazul accidentelor auto, prin hiperflexia sau hiperextensia gatului. Exista si factori care favorizeaza aparitia leziunilor in cadrul unor traumatisme si potenteaza actiunea agentilor vulneranti. Un canal vertebral ingustat congenital, spondiloza preexistenta, un ligament galben hipertrofiat sau instabilitatea articulatiilor interapofizare din cadrul artritei reumatoide predispun la leziuni severe dupa traumatisme minore.
Cauze Traumatismele maduvei spinarii:
Cauzele traumatismelor vertebromedulare sunt de doua feluri: cauze directe si cauze indirecte. Cauzele directe duc la luxatii sau distrugerea corpilor vertebrali. Cele indirecte nu afecteaza structura coloanei vertebrale, dar energia traumatismului se transmite maduvei din interiorul canalului medular.
Aceste traumatisme au ca efect producerea unor stari de comotie, compresiune, contuzie sau sectiune medulara:
Comotia medulara se manifesta printr-o diminuare, sau o pierdere provizorie a functiei segmentelor medulare inferioare zonei afectate. Nu exista insa leziuni structurale ale maduvei.
Compresiunea medulara se caracterizeaza printr-un sindrom neurologic in care tulburarea functiilor medulare este data atat de socul medular, cat si de compresiunea asupra maduvei. Maduva nu este afectata structural, este comprimata printr-o eschila osoasa sau printr-un hematom juxtamedular. Se pierde controlul functiilor medulare controlate de segmentele inferioare zonei traumatismului.
Contuzia medulara: in acest caz tulburarile neurologice apar prin lezarea structurala a maduvei de catre traumatism, dar nu este sectionata.
Sectiunea medulara: in aceasta situatie maduva este sectionata partial, sau total. Multe din leziunile traumatice ale maduvei se datoreaza fenomenelor secundare din minutele si orele de dupa producerea traumatismului.
Simptome Traumatismele maduvei spinarii:
De regula, leziunile imediate care nu afecteaza structural maduva produc mici hemoragii pericapilare care conflueaza in substanta cenusie. In aproximativ 4 ore dupa traumatism apare infarctul substantei cenusii si edem al substantei albe. Infarctul la nivelul leziunii apare la un interval de 8 ore de la producerea traumatismului. Important de stiut este faptul ca necroza si hematomul se extind si ocupa un segment sau doua deasupra si dedesubtul zonei principale afectate. Tesutul medular incearca sa se refaca printr-un proces de glioza care se dezvolta in ariile de necroza dupa cateva luni de la traumatism si poate produce un sindrom siringomielic. |